Asociatia de Educatie Sociala „AES”

Asociatia de Educatie Sociala „ARES”

Asociația de Educație Socială și-a început activitatea în 1994, fiind inițial un club de dezbateri coordonat de domnul profesor Gelu Hanganu într-un liceu din Ploiești. Asociația a fost înființată în anul 2003 și activează în județul Prahova, momentan în Ploiești și Câmpina, și are 5 cluburi de dezbateri.

La peste 21 de ani de când și-a început activitatea, putem spune că  Asociația de Educație Socială a educat peste 1000 de tineri prin intermediul dezbaterilor, dorindu-și în același timp o consolidare a sistemului educațional prin educație non-formală și crearea unei comunități bazate pe solidaritate și proactivitate. În vederea îndeplinirii acestui scop Asociația și-a asumat formarea viitorilor lideri de opinie ai României, educarea tinerilor în spirit civic și democratic precum și dezvoltarea gândirii critice, a abilităților de argumentare și oratorie, promovând valori precum tolerantă, profesionalism, dinamism, responsabilitate socială și perseverență.

Printre proiectele notabile ale Asociației de Educație Socială putem aminti, că un punct de reper, organizarea în România a primei competiții internaționale de dezbateri( la acel moment), FIAT! Debate. Această reprezintă competiția „de casa” a Asociației de Educație Socială, ajunsă în anul 2016 la ediția a XII-a. Formatul de desfășurare a competiției a suferit schimbări de-a lungul anilor, pornind de la o competiție pentru elevi în format Karl Popper și World Schools, evoluând apoi către o competiție de elevi „all-impromptu”, tot în format WS, în prezent fiind o competiție în format British Parliamentary dedicată studenților. Un alt proiect notabil AES este competiția Câmpina Impromptu Open care în 2016 se va afla la cea de-a 3a ediție că nume și a 4a că idee, fiind prima competiție doar cu moțiuni impromptu din România.

aes-01

Rapoarte de activitate     2015

logo AES - membru ARDOR
Ne găsiți la:

adresă: Mun. Ploiesti, str. Cameliei nr. 16 , bl. 30, sc. C, et. 1, ap. 48, judetul Prahova
email: aesploiesti@gmail.com
telefon: 0724040780 / 0748989203
conturi Social media: https://www.facebook.com/AESdebate/

Echipa

Cristina Badea
Presedinte
crisbadea94@gmail.com

Horia-Gabriel Radulescu
Vice-presedinte
radulescu2@gmail.com

Andreea Enescu
Fundraising Officer
andreeaenescu@gmail.com

Monica Ureche
PR Officer
urechem@gmail.com

Iulia Ion
Contabilitatea & Coordonator AES CNILC
ion27@gmail.com

Alin Postolache
IT Officer& Coordonator AES CNNG
postolachealin3@gmail.com

Alexandru Ghita
Membru Board

NEWSLETTER abonează-te

Primește newsletterul nostru lunar