Încheierea unor târguri prin care talibanii ar obţine acces la putere în schimbul dezarmării este justificată

talibani = grupare islamistă fundamentalistă care a deţinut puterea în Afghanistan între 1996 şi 2001 şi care acţionează în momentul de faţă ca o forţă militară de gherilă, luptând împotriva guvernului Afghanistanului, Pakistanului şi împotriva forţelor NATO

Argumentul 1: Războiul nu este benefic şi nu este o soluţie pentru niciuna din părţile implicate
Dezarmarea talibanilor ar pune capăt războiului şi ar aduce stabilitate poporului afghan. Nu vor mai exista pierderi umane şi poate începe un process de reconstrucţie a ţării şi a vieţilor cetăţenilor care au trebuit să îndure deja 9 ani de război. Până în momentul de faţă trupele aliate nu au reuşit să instaureze un regim politic stabil şi acceptat chiar şi de către talibani, iar pierderile de vieţi omeneşti continuă să aibă loc atât în rândul militarilor cât şi în rândul civililor. Talibanii au declarat în mod deschis că dacă ar fi încheiată o înţelegere ar renunţa la legăturile cu Al-Quaeda. În momentul de faţă, aceasta pare singura soluţie prin care conflictele ar înceta sau s-ar diminua considerabil. În plus, Afghanistanul are nevoie de o perioadă de stabilitate pentru a se putea redresa din punct de vedere economic şi social. Modul în care talibanii ar decide să conducă ţara ulterior ar fi o alegere făcută de un stat suveran, iar eventualele nemulţumiri legate de drepturile omului ar putea fi tratate direct cu statul afghan.

Argumentul 2: Războiul nu a avut efectul dorit întrucât nu a reuşit să soluţioneze problemele
Singura metodă de a aduce stabilitate poporului afghan ar fi guvernarea unei singure puteri. Dezarmarea talibanilor şi punereaa lor la putere vor duce la diminuarea presiunilor internaţional.deoarece conflictul va fi rezolvat, iar trupele americane şi aliate se vor întoarce acasă. De asemenea talibanii vor aduce stabilitate politică internă. Fiind singura putere nu vor mai exista conflicte. În consecinţă lipsa presiunilor interne şi externe vor favoriza procesul de dezvoltare a ţării, care va începe să se reface după un război prea lung care nu a avut rezultate.

Argumentul 1: Ajungerea talibanilor la putere ar dăuna poporului afghan
Talibanii au încălcat drepturile omului.În timpul celor 5 ani de guvernare în Aghanistan (din 1996 până în 2001) ei au impus cea mai strictă interpretare a legii Sharia (legea sacră a Islamului) văzută vreodată în lumea musulmană, devenind foarte cunoscuţi pe plan internaţional datorită tratamentelor aplicate femeilor.Acestea erau forţate să poarte burqa în public, nu aveau voie să munceasc, nici să aibă acces la educaţie după varsta de 8 ani (până atunci aveau voie să citească doar Coranul). Nu aveau voie să fie consultate de un medic bărbat, conducând la numeroase boli rămase netratate. Aceştia nu aveau o ideologie strictă doar pentru femei. Pe lista lucrurilor interzise pentru un Taliban se numără: orice aparat ce poate produce muzică şi bună dispoziţie, jocuri precum şahul, calculatoarele, televizoarele, anumite alimente, broşuri, reviste, postere, chiar şi felicitări pentru ocazii special, accesul la educaţie,dansul sau jocurile sportive. Poporul afghan avea legi mult mai puţin stricte, dar o dată cu venirea talibanilor, la putere s-a impus un regim fosrte restictiv şi inuman. Cei care încălcau aceste ‘legi’ erau executaţi public. În concluzie talibanii promovează un tratamen degradant pentru rasa umană.Fanatismul lor religios s-a sondat cu mii de victime în rândul populaţiei afghane sau a celor care i se opuneau regimului, iar accesul acestora din nou la putere ar trebui împiedicat prin orice mijloace posibile.

Argumentul 2:  Încheierea unor pacturi sau a face compromisuri cu aceştia este imposibilă
Dacă talibanii ar avea din nou acces la putere Afghanistanul ar deveni sediul terorismului. Se ştie că talibanii au ajutat grupările Al Quaeda şi alte grupări teroriste şi au oferit adăpost lui Osama bin Laden şi altor asociaţi ai lui. În consecinţă poporul afghan trebuie ajutat să continue lupta împotriva ta talibanilor. Mai mult, încheierea unei înţelegeri ar însemna o capitulare a forţelor de intervenţie americane şi internaţional care ar ceda Afghanistanul talibanilor, ceea ce s-ar traduce prin pierderea luptei împotriva terorismului şi expunerea lumii occidentale la viitoare ameninţări şi atentate din partea acestora.

http://edition.cnn.com/2009/POLITICS/03/09/bergen.taliban/index.html

http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/asia/afghanistan/6359601/Talibans-Afghan-allies-tell-Barack-Obama-Cut-us-a-deal-and-well-ditch-al-Qaeda.html

http://www.cfr.org/afghanistan/taliban-afghanistan/p10551