„Tabăra de leadership pentru instructori și profesori de dezbateri„ a fost un prilej nemaipomenit pentru profesorii participanți să intre în contact direct cu trainerii ARDOR și să acceseze expertiza acestora. Fie că a fost vorba despre teorie, jocuri de cunoaștere, exerciții de arbitraj sau chiar susținere de discursuri argumentative, totul a fost dinamic și plin de noutăți pentru ambele „tabere”.
Din dorința de a-i cunoaște mai bine pe membrii comunității de debate, o comunitate aflată în continuă creștere, ne-am hotărât să ne folosim de prilejul oferit de „Tabăra de leadership” pentru a construi o secțiune specială pe website-ul nostru. Purtând titlul de PROFILE, această secțiune își propune să le ofere posibilitatea celor care ajută într-un fel sau altul la răspândirea debate-ului bine făcut să împărtășească o părticică din povestea lor cu noi. Sperăm noi că, în acest fel, vom reuși și să facilităm o mai bună cunoaștere reciprocă și, de ce nu, încurajarea schimbului de expertiză.
Episoadele anterioare:
PROFIL DE PROFESOR: Monica Ionescu (instructor la Colegiul Național „B.P. Hașdeu”, Buzău)
PROFIL DE TRAINER: Alina Bucșa
PROFIL DE VOLUNTAR: echipa de organizare a „Taberei de leadership” 2017
PROFIL DE PROFESOR: Constantin Stăcescu (instructor la Colegiul Național „C. Negri”, Tg. Ocna)
PROFIL DE TRAINER: Andrei Olaru
PROFIL DE PROFESOR: Elena Manea (instructor la Liceul Teoretic „Ioan Cotovu”, Hârșova)
PROFIL DE TRAINER: Ioana Covei
PROFIL DE PROFESOR: Elena Sticlea (instructor la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, București)
Cu un număr considerabil de ani în arbitraj și training, David Moscovici este mereu prezent acolo unde este nevoie de cineva care să te ghideze către a fi mai bun. Crede cu tărie că este o experiență foarte bună pentru oricine să iasă din zona de confort și să învețe lucruri noi, indiferent de vârstă. Ceea ce consideră că este important, indiferent de slujba pe care o ai, este să vrei să treci mai departe de ”fișa postului” și cu adevărat să te implici în a schimba oamenii din jurul tău.
- Care este prima ta amintire legată de debate? Cum ai intrat în lumea dezbaterilor?
În clasa a 9-a, eram la un liceu care nu avea club de dezbateri și m-am strecurat strategic la clubul de dezbateri al altui liceu, tăcând din gură de la ce clasă aș fi. Începuse anul de debate de ceva timp, oamenii deja aveau runde. În ziua respectivă lipsea un jucător din meciul care ar fi trebuit să aibă loc, nu se oferea nimeni și eu, proaspăt venit, habar neavând ce se întâmplă, m-am oferit eu. Am zis ”Nu știu despre ce e vorba dar joc eu!”
Am jucat, a fost dezastruos, lumea m-a încurajat foarte mult, a fost foarte mândră de mine. Îmi aduc aminte că am vorbit foarte convins de ceea ce spuneam și că sigur nu a fost bine. A fost un început ”în forță”.
- Ce ne poți spune despre tabăra de leadership până acum?
Am prins tabăra de la început și mă bucur să văd cum crește și capătă generații succesive. E foarte plăcut să văd cum pregătim generații să urce și îi privim pe cei cu mai multă experiență, care sunt la a 3-a, a 4-a tabără, care au expertiză de arbitraj, cum încep să capete expertiză pedagogică, de trainer. Mă bucur că ieșim din bula noastră și extindem unde e cea mai mare nevoie de abilitățile acestea.
- Ce grupă ai avut la această tabără? Spune-ne câteva cuvinte despre ea.
Am avut grupa de Meșteri. Sunt oameni pe care îi considerăm arbitri deplin validați, la nivel de arbitraj, antrenori competenți care lucrează bine cu echipele lor și cu care lucrăm pentru perfecționare: atât pedagogică cât și de nuanță.
- Cu ce sfat ai vrea să plece participanții de la grupa ta? Un sfat pe care să-l poată pună în practică la clasă sau la club.
Să folosească lucrurile astea pe mai departe. E foarte ușor ca după o expriență de învățare de tipul acesta, să o ții minte cu plăcere și să zici că erau interesante lucrurile învățate dar să nu îți afecteze viața. Adevărata provocare vine după, când trebuie chiar să integrezi în viața de zi cu zi ceea ce înveți aici.
- Care crezi că sunt beneficiile debate-ului, în general, pe care participanții ar trebui să le conștientizeze și să le dea mai departe în urma acestei tabere?
Un punct bun de plecare este competitivitate constructivă, atunci când nu înveți de dragul unei note, nu înveți de dragul unui test formalizat ci înveți pentru că într-adevăr vrei să cunoști anumite aspecte. Astfel de discuții ”pe bune”, fie că sunt ele dezbateri sau discuții deschise în plen, să aibă loc cât mai mult la clasă, la orice materie: istorie, literatură, științe. E loc de foarte multe dezbateri valoroase la toate materiile.
Ce spunem că face un debater bun: că structurează, că vorbește pe limba oricui, că încearcă șă fie obiectiv și se uită la relevanța a ceea ce spune sunt sfaturi perfecte și pentru profesori. Să facă aceleași lucruri și să nu predea programa doar de dragul acesteia ci chiar să caute să extindă cunoștințele.