Argumentul 1: La nivel global, sistemul de schimb al creditelor de poluare nu aduce o schimbare în privinţa nivelului poluării
Faptul că se impun limite de poluare şi orice companie are un credit limitat în baza căruia poate emite noxe în atmosferă devine nul în momentul în care acea limită poate fi modificată chiar de către companie. Aceasta poate cumpăra credite de la alte state care au nevoie de bani şi îşi poate continua emisia nestingherită. Practic, companiile nu sunt constrânse în nici un fel să polueze mai puţin, altfel decât prin faptul că vor da mai mulţi bani. Însă atâta timp cât aceste companii dispun de respectivii bani, ele sunt practic încurajate să îşi dezvolte afacerile fără nici o grijă pentru mediu, prin faptul că acum limita de poluare poate fi cumpărată.
Argumentul 2: Ţările slab dezvoltate şi în curs de dezvoltare au de suferit
Cel mai probabil companiile îşi vor deschide fabrici în ţări slab dezvoltate sau în curs de dezvoltare, care nu şi-au atins limita de credite de poluare. Profitând de faptul că în multe din aceste ţări grija pentru mediu este mai puţin importantă decât dorinţa de a îşi creşte bugetul, companiile vor cumpăra credite de poluare fără prea mari probleme, periclitând mediul natural din aceste ţări şi contribuind, pe termen lung, la scăderea calităţii aerului şi apei din acele ţări. Astfel, printr-un avantaj pe termen scurt – banii – se produc un dezavantaj de o anvergură mult mai mare pe termen lung.
Argumentul 1: Sistemul aduce un anumit control asupra poluării
Prin faptul că aceste credite costă, se impune totuşi un oarecare control asupra nivelului maxim de poluare. Mai mult, numărul total de credite de poluare la nivelul întregii planete este unul limitat. Aşadar, chiar dacă o companie este dispusă să plătească, ea nu poate cumpăra credite la nesfârşit. În plus, pe termen lung este posibil ca găsirea unor alternative non-poluante să fie mai avantajoasă din punct de vedere economic decât cumpărarea de credite de poluare, fapt cea ar putea încuraja companiile să dezvolte astfel de soluţii ecologice.
Argumentul 2: Sistemul poate fi văzut că o etapă intermediară spre reglementări mai stricte în privinţa poluării
Foarte probabil dacă s-ar fi impus de la început o limită imposibil de depăşit a poluării multe companii şi state ar fi refuzat să semneze un acord. Printr-o soluţia creditelor însă, care este una de mijloc, companiile şi statele se pot obişnui treptat cu ideea de limită, pe care o pot depăşi în prezent, însă cu un preţ destul de ridicat. În timp se pot mări costurile cumpărării de credite, până la punctul în care cumpărarea creditelor nu va mai fi avantajoasă. În acel moment se va ajunge la punctul care se doreşte şi în prezent, însă care nu ar fi acceptat dacă ar fi propus direct.
Referințe
http://www.science.org.au/nova/054/054key.htmhttp://www.climatechange.com.au/2008/04/08/emissions-trading-the-pros-and-cons/http://en.wikipedia.org/wiki/Emissions_trading
http://www.science.org.au/nova/054/054key.htmhttp://www.climatechange.com.au/2008/04/08/emissions-trading-the-pros-and-cons/http://en.wikipedia.org/wiki/Emissions_trading
http://www.science.org.au/nova/054/054key.htmhttp://www.climatechange.com.au/2008/04/08/emissions-trading-the-pros-and-cons/http://en.wikipedia.org/wiki/Emissions_trading