state dezvoltate = state cu o economie stabilă, cu un grad ridicat de industrializare şi cu un sector de servicii puternic
state în curs de dezvoltare = state cu o economie instabilă, sau cu un grad scăzut de industrializare
Argumentul 1: În majoritatea statelor în curs de dezvoltare înregistrează un grad prea înalt de corupţie pentru a gestiona fondurile primite ca ajutor.
Deşi un ajutor financiar ar oferi libertatea statului primitor să distribuie fondurile conform unei strategii proprii, în cazul ţărilor sărace acest lucru nu este valabil întrucât banii se fac adesea dispăruţi. Nivelul ridicat al corupţiei reprezintă principalul motiv pentru care terţii nu pot avea încrederea acordării ajutorului monetar statelor subdezvoltate. În fond, proasta guvernare este unul dintre factorii care menţin ţările în această stare. Cercetările arată că cele mai sărace state din lume ocupă locurile fruntaşe la nivel de corupţie, în topul listei fiind Chad, Bangladesh, Burmă, Haiti, Pakistan, Kenya, Irak etc. Mai concret spus, Transparency Internaţional oferă exemple într-un studiu de sume de bani furate de către anumiţi lideri : în Indonezia preşedintele Suharto (1967-1998) a delapidat între 15-30 miliarde de dolari,ceea ce echivalează a o treime din fondurile investite de Banca Mondială. Marcos, preşedintele Filipinea furat între 5 şi 10 miliarde de dolari iar Abacha din Nigeria între 2-5 miliarde. În aceste state puterea este concentrată în mâinile liderilor politici, a reprezentanţilor armatei şi a infimei pături a celor avuţi. Populaţia nu are aceeaşi influenţă ca în cadrul unei democraţii cu tradiţie. Prin urmare, chiar dacă este afectată de guvernământul clasei politice, nu o poate sancţiona prin alegerile libere întrucât acestea sunt de asemenea filtrate prin voinţa celor puternici. Ajutoarele tehnologice şi informaţionale sunt pe de altă parte mult mai greu de delapidat, dacă nu chiar imposibil. Asistenţa educaţională săvârşită prin experţi străini ar reprezenta un instrument sigur prin care societatea ar fi învăţa cum să pescuiască, în loc să I se ofere direct peştele. De asemenea, ajutorul tehnologic scapă ţările donatoare de incertitudinea utilizării fondurilor în scopul promis iniţial.
Argumentul 2: Ajutorul tehnic şi informaţional asigură bună dezvoltare a statelor sărace pe termen lung.
Chiar dacă intenţia statelor în curs de dezvoltare este de a întrebuinţa banii în scopurile stabilite, există posibilitatea ca acestea pur şi simplu să nu deţină experienţa administrativă necesară. Un bun management nu se poate baza doar pe ingenuitatea conducătorilor, experţii internaţionali susţinând importanţa unei solide baze teoretice. Dovadă a lipsei profesioniştilor în astfel de state este faptul că preşedintele Nigeriei a trebuit să se interneze într-un spital din Arabia Saudită întrucât în propriul stat îngrijirea medicală nu era suficient de dezvoltată. În aceeaşi linie, conform Centrului pentru Dezvoltare Globală din Washington în Republica Dominicană sistemul medical are de suferit din cauza slabului management, iar în Nigeria cabinetul Ministerului Sănătăţii a fost acuzat că nu deţine cunoştinţe despre proceduri de bază în domeniu, vitale pentru stabilirea prioritizarii bugetului. În astfel de circumstanţe, donaţiile sub formă de bani sunt doar o altă pierdere. Transferul de informaţii ar permite dezvoltarea în primul rând independentă, a unei elite care ar putea gestiona pe termen lung finanţele statului fără să fie nevoie de apelul la relaţiile internaţionale.
Argumentul 1: Ţările din lumea a treia au nevoie de ajutor financiar urgent.
Desigur, este de dorit să înveţi un om să pescuiască decât să îi oferi pe tavă peştele, însă atunci când omul nu a mai mâncat de trei zile situaţia se schimbă. Instituţiile solide cât şi educaţia sunt cele care vor aduce stabilitate în aceste ţări, însă istoria a dovedit faptul că procesul de schimbare a mentalităţii este unul lung şi anevoios. Spre exemplu, deşi Haiti se situează pe locul 4 în clasamentul celor mai corupte state din lume, ar fi fost un semn de indiferenţă lipsa intervenţiei ţărilor străine.Dacă în urma cutremurului acestea nu ar fi contribuit prompt cu ajutor financiar, numărul victimelor ar fi crescut considerabil. Explicaţia necesităţii unui ajutor monetar este legată de eficienţa, întrucât banii sunt distribuiţi de la un nivel central, unde există toate datele oficiale asupra nevoilor. Parte din banii primiţi de către statele în curs de dezvoltare sunt direcţionaţi direct către populaţie sub forma alocaţiilor sociale, fără de care cetăţenii ar trebui să se descurce în continuare cu sume infime.
Argumentul 2: Corupţia poate fi înlăturată.
În primul rând corupţia este răspândită la nivel global, deci şi în statele mai dezvoltate. România figurează pe locul 88 dintr-un total de 159 de state, ţări precum Sri Lanka şi Burkina Faso poziţionându-se înaintea noastră. Cu toate acestea, asta nu împiedică Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional să investească sau să ne împrumute statul cu sume importante de bani. Motivul pentru care acest lucru nu se întâmplă este dat de faptul că fondurile nu dispar în totalitate, populaţia având totuşi de câştigat de pe urma transferului. În timpul guvernării lui Suharto în Indonezia venitul annual pe cap de locuitor a crescut de la 1000 de dolari la 3500, deşi a fost acuzat de repetate rânduri de corupţie. Un alt exemplu este cel al Nigeriei, stat care prin reformarea sistemului juridic a reuşit să îşi recupereze fondurile delapidate. Cu alte cuvinte, corupţia nu este totală şi nici insurmontabilă pe cum există concepţia. Chiar dacă populaţia primeşte doar o parte din fondurile donate de către statele străine, faptul că acea sumă s-ar putea dovedi vitală pentru oameni justifică ceea ce ar putea trece ca un act nechibzuit.