Portretul celor mai motivați oameni probabil că are ca ingrediente principale: Ambiție, Curaj, Devotament și Voință că e cu putință. Toate acestea fac o rețetă cum nu se poate mai bună pentru supraviețuirea unui mentor aflat în timpuri (și mai) tulburi, când poate balanța între calitate și cantitate e difuză.

Eroul de azi e venit tocmai de pe plaiuri bănățene, cu multă vrere de schimbare a modului în care adulții se raportează la propria dezvoltare. Ana Maria Iacob, profesor de matematică la C.N. „Ana Aslan” Timișoara și proaspăt membru în #multiplicatoriidebine, ne luminează calea către importanța structurii în viața formatorilor și a optimismului neînfrânat că, o dată cu asumare și perseverență, obstacolele nu zăbovesc mult în calea noastră.

Descrie printr-un cuvânt debate-ul românesc. 

În expansiune.

De ce ai ales tocmai acest cuvânt?

Sunt din ce în ce mai mulți debateri. A devenit un trend, este deja o modalitate de a-ți petrece timpul liber și există avantajul că poți petrece cu studenți și în afara școlii. Are și o parte negativă, că se îndepărtează de calitate și seriozitate. Este atractiv pentru elevi, este chiar benefic, însă există riscul ca acei studenți care cred și ei că se pricep la toate și au șarmul lor să contribuie la un moment dat greșit în formarea lor. Faptul că ai fost un debater bun nu înseamnă neapărat că ești un instructor bun și există acest risc de a fugi de anumite rigori, cu toate că, în ultima vreme, regulamentele ARDOR sunt din ce în ce mai restrictive, s-a lucrat mult la ele.

De ce ai ales să devii Ninja (formator de formatori)?

Mi se pare foarte interesant. Eu am mai cochetat cu această idee, am făcut un curs online mai demult. Ideea de a educa adulții mă încântă și mai ales pentru gândire critică pentru că chiar mi-am pus problema formării de formatori. Ca profesor de matematică țin mult la gândirea critică și la ideea de a ieși din tipare, cu atât mai mult cu cât există speranța de a ne putea implica civic, gândind critic. 

Ce ai simțit că lipsește?

Nu știu dacă neapărat lipsește. Eu am cochetat cu ideea asta de mica. Până în clasa a 10-a voiam să fac turism.  Am fost la Olimpiada de Limba Română apoi prima facultate pe care am făcut-o a fost de Fizică. Apoi am făcut a doua facultate, de Matematică. Deci tot timpul am vrut mai mult, fără să fiu perfecționistă. Nici nu pot, nu sunt foarte bine organizată, dar vreau, vreau de la mine mai mult!

Care sunt greutățile pe care le-ai întâmpinat sau crezi că le vei întâmpina?

Nu am întâmpinat niciun fel de dificultăți. Totul a fost să vreau. E drept, că în momentul în care m-am înscris la acest curs, aveam deja un curs online, însă nu era suficient. A fost mai mult pentru mine, să îmi îmbunătățesc cunoștințele. Dar altfel, dacă mi-am propus, am făcut, mai devreme sau mai târziu.

Problema e în învățământ. În primul rând, este și din cauza salariilor. Există ideea că nu vrem să plătim pentru formare. E adevărat, e ciudat pentru că într-un fel suntem obligați să ne formăm într-un interval de 5 ani, nu ne susține nimeni financiar și chiar și colegii care stau bine financiar spun „Nu, eu nu investesc”. Deja se consideră supra calificați sau chiar dacă nu se consideră, ei cred că au investit prea mult în ei, față de cât le oferă societatea. Pe lângă investiția de timp, bani nu mai dau, deci asta ar fi o problemă. 

A doua problemă ar fi că majoritatea profesorilor, în condițiile în care există aceste gradații de merit în învățământ, s-au obișnuit să cumpere creditele. Atât timp cât tu ai luat creditele fără să participi la formarea respectivă s-ar putea să nu fii dispus să vii. Grupul-țintă devine din ce în ce mai mic. În mod normal, școala ar trebui să ceară bani de la primărie pentru formare, deci chiar dacă inițial dăm bani din buzunar, ar trebui să-i primim înapoi, mai devreme sau mai târziu. O problemă financiară, nu neapărat că nu ai avea bani ci nu ai fi dispus să dai banii respectivi.

La cine vei apela pentru a te ajuta să depășești problemele de care ne-ai vorbit?

Sper în ONG-urile altor școli. Noi avem un ONG și școala mea, de exemplu, nu oferă bani pentru formare.  Se dau pentru proiecte, se dau pentru alte lucruri, nu pentru asta. Eu, de exemplu, personal, am un club de dezbateri micuț, am avut și o sponsorizare și nu am avut inspirația să scriu la discuțiile respective să fie și pentru formare așa că nu am cum să cer să iau bani din sponsorizarea respectivă. Sper să existe posibilități și oameni interesați, mai ales organizația părinților, că despre asta e vorba. 

Ce abilități/calități are nevoie un supererou într-ale dezbaterilor?

Organizarea, dar cred că problema va fi constituirea grupei, în primul rând. Și empatia, cred că e foarte importantă. În rest, cred că ne descurcăm.

 Eu, personal de vreo 10 ani mă tot formez. Va fi greu la primul curs cu siguranță, avem niște idei, avem modele, avem suport, dar va fi greu. Avem și spirjinul școlii pentru că avem locație, nu pot să spun că nu ne sprijină deloc școala. Problema este de a convinge.

Cum ajută debate-ul elevii? Dar societatea în ansamblu?

Categoric îi ajută. Pe cei care vor să se dezvolte îi ajută să gândească critic, și la orice materie și în viață fără doar și poate. Nu mai iau totul de-a gata și își pun niște probleme și, din experiența noastră, la toate disciplinele, cei care au vrut sau care au făcut debate fiind conștienți că le folosește chiar l-au folosit. Din păcate, se face debate și pentru niște diplome, și pentru a aplica în străinătate și asta mă îngrijorează la debate-ul românesc. Foarte multe șabloane. Sunt oameni care au ajuns să atingă anumite performanțe, premii naționale, pe care chiar nu îi vezi capabili să argumenteze singuri. Din păcate, există oameni care pregătesc cazurile (cum sunt și meditatorii) și asta este o problemă, mai ales la concursurile care nu conțin o moțiune de impromptu. 

Cu siguranță. E un impact pozitiv, intră în contact cu modele după cum intră în contact cu contra-modele și tentații. Unul pozitiv, unul negativ. Sunt destul de multe o dată ce pleci de acasă. Cred că asta e principalul avantaj, că mereu ai ce face și atunci, sigur, sunt niște tentații dar cred că sunt în limitele normale. Pot impacta negativ, însă mai mult plus decât minus.

Cum ți-a schimbat debate-ul viziunea la clasă?

Greu de spus asta pentru că am folosit întotdeauna metode de argumentare și gândirea critică. Matematica este prea aridă ca să renunți la a face anumite analogii sau anumite paralele. Ca imagine m-a ajutat destul de mult, „Uite, profa de matematică mai are și alte preocupări.”. Ca imagine mă ajută mai mult decât efectiv în metodele pe care le aplicăm pentru că sunt suficient de multe tratate din care să citești metode interesante, care se apropie de cele deliberative folosite și în debate.

Care crezi că sunt valorile unui trainer bun?

La nivel de formare de adulți, cred că trebuie să fii mult mai atent cu faptul că un om deja format e mai puțin maleabil. Problema este că e mai greu să schimbi ceva, mai ales dacă este învățat greșit. Există încăpățânarea asta că „Eu le știu pe toate!”. Asta cred că va fi o provocare, să ai abilitatea de a gestiona situațiile dificile. Cumva, ca și la școală, am avut norocul și oportunitatea să lucrez în școli foarte bune și cred că voi avea o problemă cu oamenii care vin fără să-i intereseze. Sper să pot să-mi selectez oamenii sau să am noroc de grupe care să vină cu scopul de a afla ceva pentru că altfel va fi destul de greu, însă trebuie să trecem peste asta.

Convinge în 2 minute un părinte care nu a mai auzit de acest fenomen, să-și dea copilul la debate.

Cred că l-aș invita la un meci demonstrativ. În general oamenii sunt deschiși. Din experiența mea, mai mult vor părinții decât copiii. La un moment dat apare problema financiară pentru că dezbaterile au niște costuri, să participi la club e una, însă să participi la competiții necesită ceva mai mult. Dar în general, părinții vor, li se pare interesant. 

Sigur, mai greu de convins sunt părinții care vor foarte mult, de exemplu, ca copilul lor să dea la Medicină și atunci consideră că timpul în plus petrecut la școală îi afectează pregătirea, mai ales dacă fac naveta. Nu știu dacă aș încerca să conving astfel de părinți pentru că mi s-ar părea o responsabilitate mult prea mare. Chiar mi s-a întâmplat. Copilul voia dar părintele a avut aceste obiecții, iar eu nu mi-am asumat responsabilitatea în astfel de situații. 

Ce crezi că ar mai trebui îmbunătățit la sistemul de dezbateri din România?

Eu știu că s-au pus la punct niște standarde, unde am participat la ACDV Banat, și mi se pare o idee bună, deci ar trebui făcută o monitorizare, fără doar și poate. Ar trebui, poate restricționat numărul de competiții să nu crească chiar exponential pentru că atunci nu mai facem decât debate. Eu aș vrea să avem profesioniști în toate domeniile în care dezbaterile i-au ajutat să fie buni în domeniul lor, nu numai avocați. Să nu fii obligat să faci numai asta pentru că ai citit numai despre economie și n-ai mai învățat nimic la școală. E un microb, se leagă niște prietenii și atunci spun „Hai să mergem cu toții acolo!” că e o facultate ușoară și în timpul facultății avem gratuitate, mergem la debate, arbitrăm. O monitorizare, o limitare a numărului de competiții și o respectare a regulamentului deci o monitorizare a competițiilor din toate punctele de vedere, inclusiv a arbitrilor. Și o situație gravă, oricât de bun ar fi individul respectiv, ar trebui să aibă consecințe cel puțin pe termen scurt. 

Dacă ai fi față în față cu tine de la începuturile în dezbateri, ce ți-ați spune? Cum te-ai încuraja?

Eu m-am dus prima dată voluntar, nu m-a obligat nimeni să merg, mi s-a părut extrem de interesant. Directorul educativ ne-a spus că la Timișoara este un concurs de dezbateri, s-a făcut o sesiune de training de către niște tineri din ARDOR și m-au fascinat copiii aceia. Deci, sincer, nu știu la ce să mă încurajez. Am avut norocul să văd în competiția aceea niște fete din Brad care mi s-au părut excepționale și am zis „Dacă s-ar apropia și copiii noștri. Uite ce se poate face cu niște copii”. Am avut curaj de la început. Încă din prima clipă când am auzit nu mi s-a părut nimic greu, am zis că mă duc, găsesc trei copii, evident, mi s-a părut foarte greu, nu mi-era clar formatul. Dar am fost entuziasmată de la început.

La început de drum încercăm să aducem un suflu nou. Fă-ți o promisiune!.

Că voi persevera.

Materialul a fost realizat la finalizarea evenimentului de formare de formatori organizat pentru cele 11 cadre didactice care urmează să livreze cursul de formare acreditat de Ministerul Educației „Strategii inovative de Predare a Disciplinei Opționale Dezbateri, Oratorie și Retorică”. Evenimentul a făcut parte din proiectul „Debate Network 2.0” ce are drept obiectiv strategic creșterea calității training-ului în cluburile de dezbateri. Proiectul este realizat cu susținerea partenerului nostru strategic Romanian-American Foundation.