Dacă ai o idee, o propunere sau o nelămurire, le așteptăm la:

Folosirea sancţiunilor economice pentru atingerea unor scopuri de politică internaţională este imorală

Argumentul 1:Sancţiunile economice afectează cetăţenii unui stat
Cetăţenii nu au, de cele mai multe ori, nici un cuvânt de spus în luarea deciziilor unui stat. Rareori sunt consultaţi şi aproape niciodată nu au o influenţă directă asupra strategiilor publice, cu atât mai puţin a celor care ţin de politică externă. Ei sunt, cu toate acestea, primii afectaţi în cazul unui embargo economic sau a unei sancţiuni de altă natură. Astfel, cetăţenilor le pot fi negate drepturi fundamentale la alimentaţie sănătoasă sau la diverse bunuri de larg consum care le asigură confortul, fără ca această situaţie să ducă la vreun rezultat. O sancţiune economică se poate dovedi aşadar nu doar inutilă, ci de-a dreptul dăunătoare şi lipsită de sens. De exemplu, sancţiunile economice impuse asupra Irakului după Primul Război din Golf, timp de 13 ani, au dus la transformarea Irakului dintr-un stat cu servicii publice ce se apropiau de standardele europene într-un stat sub-dezvoltat[1].

Argumentul 2: Deciziile unui stat ar trebui să fie rezultatul unei analize raţionale, nu al constrângerii
Statelor ar trebui să li se permită să ia deciziile pe care le consideră cele mai bune. A impune sancţiuni economice pentru a determina un anumit răspuns din partea unui stat este la fel de intruziv ca a porni o intervenţie militară pe teritoriul acelui stat. Mai mult, pe termen lung măsura este o sabie cu două tăişuri, pentru că în momentul în care statul va găsi o alternativă economică la ce i s-a refuzat, el va reveni la strategia de politică externă dinainte, poate chiar cu şi mai mare îndârjire. Statele trebuiesc convinse şi nu obligate să ia decizii de politică externă.

Argumentul 1: Sancţiunile economice sunt o alternativă preferabilă altor măsuri
Uneori sancţiunile economice sunt cea mai bună metodă de a influenţa luarea unor măsuri. Ele pot avea repercusiuni suficient de reduse pentru a nu afecta sănătatea sau confortul general al populaţiei, dar cu un impact suficient de mare pentru a pune statul în dificultate şi a îi crea o imagine negativă atât în relaţiile cu alte state cât şi cu proprii cetăţeni. Sancţiunile economice sunt oricând preferabile unei intervenţii militare, numărul victimelor şi gradul de distrugere fiind substanţial reduse. Pentru că este o metodă care poate aduce puţine pierderi dar poate crea suficient disconfort unui stat, impunerea de sancţiuni economice poate fi considerată optiuna morală.

Argumentul 2:Constrângerea este uneori singura posibilitatea de a determina un stat să ia decizia corectă
Menţinerea suveranităţii statale este importantă, însă în egală măsură este importantă şi protejarea libertăţilor şi drepturilor cetăţenilor unui stat. În cazul unor regimuri totalitare, a unor regimuri care nu respectă drepturile omului sau care pun în pericol alte state prin acţiunile lor, negocierea sau încercările diplomate de a convinge eşuează de cele mai multe ori (ca în cazul unor regimuri ca cel din Burmă, China, Coreea de Nord etc.). Acolo unde o intervenţie militară nu poate fi justificată dar lipsa oricărei acţiuni aduce mai mult rău, o acţiune de tipul unei sancţiuni economice poate transmite acelui stat mesajul dorit şi poate duce într-un final la o reacţie pozitivă din partea acestuia.

[1]http://www.nytimes.com/2003/07/27/magazine/27SANCTIONS.html?pagewanted=all