World Schools Debating Championship (WSDC) este competiţia de top la nivel mondial în domeniul dezbaterilor. Fiecare ţară poate participa cu o echipă ce se luptă pentru titlul de Campion mondial.
Ediția din 2019 se desfășoară în Mexico City, Mexic, în perioada 19-29 iulie iar echipa care va participa din partea României va avea în componență 5 membri.
Palmares competițional
Ca parte a pregătirii pentru Campionatul Mondial, echipa participă la o serie de competiții prestigioase de dezbateri. Până în prezent, ei au înregistrat următoarele reușite:
- Central Open București 2019: două echipe în finală și o a treia în semifinale și au dominat topul celor mai buni zece vorbitori;
- Winter Holidays Open 2019: (Zagreb, Croația): sfertfinaliști;
- Eurasian Schools Debating Competition: (Istanbul, Turcia): ambele echipe ale lotului în finala campionatului. Mai mult, 5 dintre cei 6 reprezentanți ai echipei României au ocupat un loc în clasamentul individual al debaterilor. Pe prima poziție s-a clasat Valeriu Cărășel, iar Vlad Ionescu, Oana Nițu, Teodor Grama și Diana Diaconescu, au ocupat pozițiile 4, 5, 6, respectiv 8.
Componența echipei
Oana Nițu
Colegiul Național „Mihai Viteazul“, Ploiești
Oanei nu îi va trece niciodată supărarea că Jane Austen a scris doar șase romane. Ca să se mai destindă, își distrează colegii cu un umor inconfundabil și inexplicabil. (Nimeni nu râde) Pe lângă asta, e debater în lotul național. Și are nevoie de tine.
Valeriu Cărășel
Colegiul Național „Mihai Viteazul“ București
Lui Valeriu ii place sa caute informatii despre politica secolului 20 in timp ce fredoneaza acelasi cantec. Iar. Si iar. Si iar. Pe langa asta, e debater in lotul national. Si are nevoie de ajutorul tau.
Diana Diaconescu
Colegiul Naţional ”Petru Rareş” Suceava
Dianei îi place să citească cărți de filosofie și să vadă cele mai bune filme, însă cartofii prăjiți cu prea mult ketchup vor fi mereu marea ei pasiune. Pe lângă asta, e debater în lotul național. Și are nevoie de tine.
Teodor Grama
Colegiul Național „Gheorghe Lazăr“ București
Teodor verifică, în fiecare dimineață, cele mai noi sondaje electorale din UE. Și SUA. Și face asta cu ultimul single al lui Taylor Swift pe fundal. Pe lângă asta, e debater în lotul național. Și are nevoie de tine.
Anamaria Petcu
Liceul Teoretic “Grigore Moisil” Timișoara
Ana își petrece timpul liber încercând să citească toate volumele lui Camus. Colecționează plușuri care au personalități distincte; empatizează cel mai mult cu Sushu, un panda roșu. Pe lângă asta, e debater în lotul național. Și are nevoie de tine.
Vlad Ionescu
Colegiul Național „Mihai Viteazul“ Ploiești
Vlad, cu fiecare ocazie pe care o are, merge pe stadion pentru a sustine echipa lui favorita de fotbal. Cand gaseste timp este dedicat jocurilor video. Pe lângă asta, e debater în lotul național. Și are nevoie de tine.
- DĂNUȚ CHIRU, Colegiul Național “Grigore Moisil” București
- MARIA GANCIU, Colegiul Național “Mihai Viteazul” Ploiești
- ION IULIAN, Colegiul Național Bilingv “George Coșbuc” București
Antrenorii
Șerban Pitic
Antrenor Principal
Și-a început cariera în dezbateri și public speaking încă de pe băncile liceului, când a participat la numeroase competiții naționale și internaționale, inclusiv Campionatul Mondial de Debate. Printre rezultatele sale se numără chiar titlurile de campion Oxford IV si SOAS IV (Londra), precum și prezența în finala campionatului mondial de dezbateri pentru studenți din 2013.
Din 2007, Șerban se ocupă de training în domeniul dezbaterilor, comunicării și persuasiunii, livrând peste 100 de training-uri și workshop-uri către elevi, studenți și profesori, pe teme legate de public speaking, gândire critică și dezbateri.
Laura Drăgoi
Antrenor Asistent
Dublă participantă la Campionatul Mondial de Dezbateri Academice (WSDC) in Scoția (2011) si Africa de Sud (2012), campioană Bucharest Cup 2014, finalistă ESL (English as a second language) la Oxford IV 2014 și campioană ARGO Open 2012, Laura este unul din cei mai implicați membrii din mișcarea de dezbateri din Romania. Actual, Laura este antrenor asistent al lotului Național pentru Campionatul Mondial de Dezbateri Academice.
Eveline Dicu
Antrenor Asistent
Averea personală a Evelinei este compusă din: 1 copil propriu (2018) și 14 copii antrenați in lotul național din 4 generații (2012, 2013, 2019, 2020).
În cei 9 ani de cariera, Eveline a călătorit (și făcut tone de poze) in peste 30 de tari, conducând proiecte in domeniul financiar in Europa și America Latina. Acum este trainer și coordonează strategia educațională a unei companii din domeniul IT.
Alexandru Dănescu
Antrenor Asistent
După o carieră de succes în dezbateri care i-a oferit șansa să devină student la facultăți de top precum Sciences Po și UCL, Alex ajută lotul național de la distanță cu teme și training-uri online. Fiind el însuși membru al lotului din 2018, Alex speră ca ajutorul pe care îl oferă lotului din postura de antrenor să ducă la un rezultat mai bun pentru România la Campionatul Mondial decât cel atins de echipa sa în 2018.
Victor Băjan
Antrenor Asistent
Victor este student în anul 3 la Facultatea de Drept din cadrul UniBuc şi la Colegiul Juridic Franco-Român şi are o experienţă de 6 ani de dezbateri academice. În timpul liceului a fost în 4 finale de turnee naţionale, iar ca student a fost finalist Sofia Open, al nouălea vorbitor de la PEP IV (Belgrad) şi reprezentant al României în Consiliul EUDC (European Universities Debating Championship) în anul 2019. Victor e şi antrenor al asociaţiei de dezbateri a Colegiului Naţional ``Mihai Viteazul`` Bucureşti de 3 ani.
Teodora Munteanu
Antrenor Asistent
Teodora este studentă în anul II la Facultatea de Filosofie. Face dezbateri de 6 ani, iar în anii 2016, 2017 și 2018 a făcut parte din echipa Națională. De a lungul acestori ani a participat la zeci de competiții internaționale, unde a ajuns în finale și pe unele chiar le-a câștigat. Rezultatul de care este cel mai mândră sunt optimile din cadrul Campionatului Mondial din 2018: în acel an echipa României a făcut istorie fiind pentru prima dată când a dat break-ul și câștigând titlul de cea mai bună echipa EFL (English as a Foreign Language). În ultimii 2 ani s-a dedicat antrenării echipei naționale alături de colegii săi.
Octavian Nica
Antrenor Asistent
Octavian este absolvent al University of Manchester și Barcelona Graduate School of Economics, și face debate de peste 8 ani. În timpul liceului a ajuns de două ori în finala Forumului Național de Dezbateri Academice, fiind campion național în 2014. Ca student a ajuns în finalele ESL ale turneelor London Open și SOAS IV. Acum, dorește să ajute membrii Lotului Națtional cu cunoștințele sale de debate și științe sociale.
Simona Mazilu
Arbitru, reprezentant al României în consiliul WSDC
Doamna profesor este instructor, arbitru și formator de instructori de debate, este co-autor al primului Manual de Dezbateri Academice din România (1999). Din 2006 până în prezent, a reprezentat România ca arbitru internațional la Campionatele din Țara Galilor, Coreea de Sud, Grecia, SUA, Qatar, Scoția, Africa de Sud, Turcia.