Argument 1: Discrepanţele salariale afectează spiritul de echipă
În cazul sporturilor de echipă, lipsa unui plafon de salarizare poate crea tensiuni în rândul coechipierilor. În condiţiile în care într-o echipă de fotbal de top din Europa pot exista situaţii în care salariul unui jucător este de 3 ori mai mare decât salariul unui alt jucător, este inevitabil ca la un moment dat să nu apară un sentiment de nedreptate. Majoritatea jucătorilor experimentează perioade de joc mai slab, moment în care se poate pune întrebarea: merită acel jucător să primească mai mult decât restul? Mai mult, chiar dacă acesta este cazul, diferenţe prea mari de salarizare pot demotiva pe cei mai slab plătiţi şi pot crea disensiuni între jucători în afara terenului şi chiar pe teren.
Argument 2: Transformarea sportului în afacere dăunează calităţii acestuia
Transformarea sportului într-o întreprindere de tip capitalist, în care cel cu resursele materiale cele mai puternice are avantaj, dăunează la nivel global calităţii sportului. În sporturile de club sportivii de top vor fi atraşi întotdeauna de salarii mai mari. Echipele mici, care nu îşi pot permite să ţină pasul cu cele mari, vor pierde jucătorii buni, care le-ar fi putut ajuta să progreseze, şi în scurt timp primele ligi de fotbal, baschet sau chiar curse de maşini vor deveni zone exclusiviste pentru echipele cu mulţi bani. Faptul că de ani buni multe dintre ligi sunt dominate de aceleaşi echipe (Real Madrid, Chelsea sau Juventus în fotbalul european, Ferrari şi McLaren în formula 1, San Antonio Spurs şi LA Lakers în baschetul american), se datorează în bună măsură şi capacităţii lor de a atrage şi menţine cei mai buni sportivi din domeniu, oferindu-le un salariu motivant, de multe ori peste posibilităţile echipelor rivale. Însă constanţa într-un campionat afectează spectacolul, neprevăzutul, şi oferă publicului din ce în ce mai puţine motive pentru a urmări competiţiile respective.
Argument 1: Impactul cultural al sportivilor trebuie recompensat material
Sportivi ca David Beckham, Michael Schumacher sau Michael Jordan au devenit sinonimi cu sportul în care au activat şi au ajutat imens la popularizarea fotbalului, circuitului de formula 1 sau baschetului. Câştigurile lor salariale ar trebui să îi recompenseze nu doar pentru munca lor depusă în cadrul echipei, ci şi pentru impactul general asupra sportului. Din acest punct de vedere, nu se poate pune o limită asupra salariului, care ar trebui să fie direct proporţional cu valoarea sportivilor.
Argument 2: Salariul este o formă de motivare a sportivilor
Diferenţele salariale, chiar şi cele mari, între coechipieri, sunt o bună modalitate de a încuraja competiţia. Oricine atinge un anumit nivel poate atinge şi cota de salarizare corespondentă. Sportivii privesc salariul pe care îl primesc şi ca o confirmare a nivelului la care au ajuns. Impunerea unei limite maxime de salarizare ar fi echivalentă cu impunerea unui nivel maxim de progres în cadrul sportului respectiv. Depăşirea unor standarde în sport a fost întotdeauna recompensată cu depăşirea unor standarde de salarizare. O echipă care are mai mulţi jucători care primesc acelaşi salariu maxim nu îi poate convinge să devină mai buni, pentru că nu au spre ce să tindă şi nu au nici un indicator al faptului că există un nivel superior la care pot şi merită să asceadă.
Referințe
O analiză a fenomenului pentru sporturile de echipă: http://www.bls.gov/opub/cwc/archive/spring1998art1.pdf
Informaţii generale despre limite salariale în sport: http://en.wikipedia.org/wiki/Salary_cap
Informaţii despre salariile sportivilor profesionişti din UŞ: http://asp.usatoday.com/sports/football/nfl/salaries/default.aspx