Argumentul 1: Prin sprijinul financiar statul încalcă principiile laicităţii
Datoria unui stat laic este de a îşi proteja cetăţenii şi de a le respecta drepturile şi libertăţile într-un mod care nu impune o ideologie anume. Atât timp cât statul finanţează în mod direct unul sau mai multe culte religioase acest lucru nu e posibil. Orice criteriu de diferenţiere între culte va fi unul părtinitor, inclusiv cel cantitativ, care nu face altceva decât să întărească faptul că majoritatea are dreptate pentru că este majoritate şi are mai multe avantaje tot pentru că este majoritate. În plus, este adesea imposibil să detaşezi credinţele unui cult de posibilele scandaluri în care acesta poate fi implicat la nivel “lumesc,” iar statul nu ar trebui să îşi asume un astfel de risc.
Argumentul 2: Investiţia economică nu ajunge înapoi la stat
Ideea de a îmbina aspectul spiritual-religios cu cel economic ridică semne de întrebare cu privire la rolul cultelor religioase şi legăturile dintre acestea şi stat. Însă păstrând discuţia la nivel pur utilitar, putem observa că din punct de vedere al investiţiei, statul nu primeşte foarte multe înapoi. Orice câştig pe care îl obţine un lăcaş de cult religios poate fi păstrat de acesta fără nicio restricţie. Mai mult, cultele religioase sunt scutite de majoritatea taxelor către stat şi nu plătesc chirie pe terenul ocupat, aşa încât statul nu primeşte banii investiţi înapoi sub nicio formă. Diferenţa dintre un lăcaş de cult şi un stadion nou construit (presupunând că niciunul nu are utilitate publică 100% pentru că nu toţi cetăţenii sunt interesaţi) este că din ultimul statul îşi poate recupera banii înapoi în mod direct.
Argumentul 1: Cultele religioase promovează valori îmbrăţişate de întreaga populaţie
Majoritatea diferenţelor dintre cultele religioase se regăsesc la nivel de practici şi simboluri. Valorile morale îmbrăţişate sunt, însă, aproape universale şi sunt benefice funcţionării societăţii. Ajutarea aproapelui, hărnicia, milostenia, moderaţia, modestia, sunt valori împărtăşite de aproape toate (dacă nu chiar toate) cultele religioase şi sunt valori foarte similare celor încurajate de un stat laic. Toate aceste valori îşi regăsesc un corespondent în ideea de societate civilă, creşterea capitalului prin forţele proprii sau protejarea libertăţilor celorlalţi. Prin sprijinirea cultelor religioase şi a credinţelor acestora, un stat, chiar şi unul laic, nu face nimic din ce ar putea dăuna cetăţenilor săi.
Argumentul 2: Banii din fonduri publice ar fi investite proporţional cu confesiunea populaţiei
Atât actuala Constituţie a României cât şi Legea cultelor prevăd că statul poate ajuta culte religioase cu fonduri atât timp cât ajutorul financiar este direct proporţional cu numărul credincioşilor ce aparţin cultelor. Or, în momentul de faţă acest lucru este pe deplin realizat, conform raportului APADOR-CH. Din raport se poate observa că în ultimii ani sumele investite de la bugetul destinat sprijinirii cultelor religioase au fost distribuite, în cea mai mare parte, proporţional cu numărul apartenenţilor cultelor (calculaţi conform celui mai recent recensământ). Astfel, statul oferă un ajutor necesar (cultele nu se pot descurca întotdeauna singure), fără a discrimina în baza religiei. Taxele cetăţenilor sunt folosite zi de zi pentru a sprijini lucruri în care nu toată lumea crede. În cazul cultelor religioase cel puţin, această utilizare se face proporţional şi are mai multe şanse de a reprezenta în mod corect dorinţele cetăţenilor.
Referinţe:
http://www.apador.org/publicatii/raport_stat_religii.pdf
http://www.contributors.ro/dezbatere/catedrala-aburirii-neamului/