Dacă ai o idee, o propunere sau o nelămurire, le așteptăm la:

Ar trebui cerut acordul părinţilor în cazul minorelor care vor să facă avort

Argumentul 1: Părinţii sunt răspunzători de copiii lor
Părinţii sunt responsabili din punct de vedere legal pentru tot ceea ce fac copiii lor minori, şi îi pot ajuta să ia deciziile potrivite. Sunt o grămadă de alte lucruri pentru care copilul ar trebui să ceară permisiune părintelui – de o importanţă şi un impact în viaţa copilului mai mică decât cea a unui avort – cum ar fi dacă vrea să se tatueze, să îşi facă piercing sau să participe la activităţi extraşcolare – excursii etc. Asta înseamnă că acceptăm ca fiind un standard funcţional acest tip de acord existnt între părinţi şi copiii, deci nu există nicio piedică morală pentru acesta.Ţinând cont că părinţii sunt cei care se îngrijesc de copii, şi la bine şi la rău, aceştia sunt îndreptăţiţi să ştie ce se întâmplă cu fiicele lor, mai ales într-o situaţie cum ar avortul, ce poate influenţa viaţa tinerei pe temen lung, astfel că ar trebui cerut acordul lor pentru ca avortul să aibă loc.
Argumentul 2: Efectele deciziei privitoare la avort se răsfrâng şi asupra părinţilor
În cele mai multe cazuri minorele însărcinate sunt singure – nu au soţ, locuiesc acasă la părinţi şi nu lucrează. Astfel ele depind din punct de vedere financiar de părinţi, iar schimbările ce pot interveni în caz de avort sau nu, vor avea efecte şi asupra parintior, nu numai asupra tinerei. Astfel, decizia trebuie luată împreună, pentru că problema îi priveşte pe toţi. Pe de altă parte, orice părinte ar dori să ştie dacă fiica lor e pe cale să facă un avort tocmai pentru a o ajuta – deşi multe minore se tem de reacţia părinţilor în cazul în care ar afla că sunt însărcinate, există şanse ca părinţii să reacţioneze pozitiv şi să le ofere sprijinul de care au nevoie – în primul rând cel moral. În cazul în care acordul parental există, înseamnă că va fi mult mai uşor pentru fiică ulterior. Realitatea este că fata va rămâne în acea familie şi va fi în continuare dependentă de părinţi, prin urmare decizia ei trebuie să ia în calcul şi modul în care aceasta îi va afecta viitorul în cadrul familiei. Deoarece acordul parental este o pârghie prin care ne asigurăm că viaţa ei ulterioară nu va avea se suferit în urma avortului ,credem că acesta ar trenui să fie impus.

Argumentul 1: Necesitatea acordului părinţilor ar putea duce la înrăutăţirea situaţiei
Obţinerea acordului parental poate lua foarte mult timp – întârziere care ar duce la îngreunarea şi chiar imposibilitatea de a mai face avortul. Se ştie că este cu atât mai bine, mai în suguranta pentru sănătatea mamei că avortul să se realizeze cât mai devreme posibil – o amânare impusă de obţinerea acordului părinţilor poate avea efecte negative. Prin urmare, deşi nu negăm faptul că în anumite situaţii consultarea cu părinţii poate fi benefică, ce spunem este că obligativitatea ei aduce dezavantaje.În cazul în care relaţia dintre fiică şi părinţi este una stabilă, discuţiile despre avort vor avea loc oricum. Problema apare atunci când vorbim de familii instabile şi în acestea spunem noi că decizia, dacă aceasta ar avea loc, ar apărea posibil prea târziu. Deoarce e datoria noastră să protejăm viaţa fetei , credem că acordul parental nu ar trebui să fie obligatoriu

Argumentul 2: Acordul părinţilor în privinţa avortului nu îşi are rostul
În cazul în care o minoră rămâne însărcinată, pot exista două situaţii: una, în care tânăra provine dintr-o fammilie stabilă, în care există comunicare cu părinţii, înţelegere, toleranţă şi, deci, o mare probabilitate că minora să fie deja independentă din multe puncte de vedere, capabilă să hotărască singură ce e mai bine pentru ea. A doua situaţie, contrară primei, presupune o familie instabilă, în care tinerei i-ar veni greu să discute cu părinţii, având motive întemeiate să creadă că dacă părinţii află de sarcină, situaţia s-ar înrăutăţi. Deci, din ambele puncte de vedere decizia trebuie să aparţină tinerei, pentru că ea e implicată în mod direct în problemă.

Referințe