Grădinile zoologice ar trebui desfiinţate

În ziua de azi, tot mai multe animale sunt luate din mediul lor natural și sunt duse în grădini zoologice pentru amuzamentul și distracția oamenilor. Acest fapt nu este nici pe departe moral: să luăm niște făpturi nevinovate din habitatul lor natural fără să avem vreun motiv rațional și să le punem în niște cuști ca mai apoi, oamenii să vină și să se distreze pe seama lor. Aceștia au exact aceeași posibilitate atât la televizor (sunt o mulțime de emisiuni pe această temă), cât și să se aventureze într-o excursie în pădure/junglă, dacă dețin curajul necesar. Totodată, prin această acțiune, se distrug multe specii și astfel, majoritatea devin pe cale de dispariție. Toate aceste lucruri duc, nicidecum, către rezultate bune, ci numai către consecințe teribile.

În primul rând, atunci când sunt luate din mediul lor, animalelor le sunt oferite niște condiții relativ bune, asemănătoare cu cele din care au fost preluate, astfel încât acestea să nu simtă cu un impact atât de mare tranziția prin care trec. Așadar, în majoritatea grădinilor zoologice, angajații sunt dispuși să facă tot posibilul ca animalele să beneficieze de un tratament bun, să aibă mereu mâncare, poate chiar mâncare mai bună decât ar fi reușit să prindă în pădure și un mediu potrivit fiecăruia. De exemplu, maimuțele dețin întotdeauna în cuștile lor mai multe leagăne pe care se pot distra și se pot simți exact ca în habitatul lor natural.