Dacă ai o idee, o propunere sau o nelămurire, le așteptăm la:

Consiliul de Securitate al ONU nu ar trebui să aibă membri permanenţi

Definiții

ONU (Organizaţia Naţiunilor Unite) = organizaţie internaţională care are drept scop facilitarea cooperării între state în domenii cum ar fi dreptul internaţional, siguranţă la nivel mondial, dezvoltarea economică, progresul social şi respectarea drepturilor omului (în prezent are în componenţă 192 de state membre)

Consiliul de Securitate al ONU (CSONU) = organul ONU responsabil de menţinerea păcii şi securităţii la nivel internaţional; are capacitatea de a iniţia operaţiuni de instaurare şi menţinere a păcii precum şi intervenţii militare; toate deciziile sale trebuie sunt exprimate în rezoluţii CSONU; consiliul este compus din 15 membri: 5 permanenţi şi 10 aleşi de Adunarea Generală a ONU pentru un mandat de 2 ani

membri permanenţi = cei 5 membri ai CSONU care nu se schimbă: China, Franţa, Marea Britanie, Rusia, Statele Unite ale Americii (iniţial puterile învingătoare din al Doilea Război Mondial; în prezent singurele state recunoscute ca având arsenal nuclear în cadrul Tratatului de Non-Proliferare a Armelor Nucleare); singurii membri care au drept de veto

Argumentul 1: Creşte riscul influenţării deciziilor în direcţia intereselor personale

Există numeroase critici aduse CSONU cu privire la acţiunile sale. În multe cazuri, acestea sunt suspectate de a fi motivate mai degrabă de interese individuale decât de dorinţa de a proteja pacea mondială sau bunăstarea societăţilor. De exemplu, lipsa unei intervenţii în cadrul genocidului din Darfur şi durata lungă a tratativelor la nivelul CSONU se presupun a fi datorate intereselor economice ale Rusiei şi Chinei (Rusia, de exemplu, era îngrijorată ca existenţa unor sancţiuni mai dure aspupra statului Sudanez ar pune Sudanul în incapacitatea de plată a unor de echipament militar rusesc)[1]. De multe ori situaţii la fel de grave nu primesc aceeaşi atenţie din partea Consiliului de Securitate, iar unele decizii se iau foarte greu chiar şi acolo unde există precedente. Dacă la aceasta se adaugă lipsa de reprezentativitate geografică a membrilor permanenţi (Africa, America de Sud şi Australia nu au reprezentanţi), se creează cadrul defavorabil luării unor decizii eficiente şi corecte. În lipsa unor criterii clare de intervenţie, UNOSC poate fi foarte uşor bănuit de protejarea intereselor membrilor săi mai degrabă decât de protejarea păcii internaţionale.

Argumentul 2: Dreptul de veto al membrilor permanenţi impedica ONU să ia decizii importante

Dreptul de veto al oricăruia dintre membrii permanenţi nu face decât să încetinească sau chiar să blocheze complet procesul luării deciziilor în cadrul CSONU. În timpul Războiului Rece şi al tensiunii dintre Rusia şi SUA fiecare dintre state bloca accesul în ONU al statelor mai mici pe care le considerau aliate ale celuilalt membru al Consiliului. SUA se opune constant şi puternic, încă din 1982, oricărei rezoluţii critice la adresa Israelului – aliat tradiţional – emisă de CSONU. Aşa după cum arată situaţia fostei Iugoslavii, care a suscitat numeroase voturi de veto, acest sistem nu face decât să împiedice Consiliul de la a lua decizii importante şi de multe ori urgenţe, şi pune în pericol nu doar stabilitatea ţărilor aflate în conflict ci şi vieţile cetăţenilor acelor ţări.

Argumentul 1: Existenţa unor membri permanenţi asigură stabilitate şi continuitate la nivel internaţional

În decursul secolului 20, cele 5 state cu loc permanent în Consiliu s-au aflat în mod constant printre cele mai puternice economii ale lumii. Totodată, aceleaşi 5 state se află între primele din lume ca dimensiune a armatei şi ca investiţii militare. În aceste condiţii, prezenţa lor ca membri permanenţi nu face decât să asigure stabilitate şi continuitate la nivel de decizie, conferind totodată şi consecvenţă. Mai mult, statutul lor în lume le poate oferi membrilor permanenţi şi o anumită autoritate şi chiar legitimitate.

Argumentul 2: Actualii membri permanenţi asigură echilibru la nivel de arsenal nuclear

China, Franţa, Marea Britanie, Rusia şi Statele Unite ale Americii sunt, în prezent, singurele state recunoscute oficial ca având arsenal nuclear în cadrul Tratatului de Non-Proliferare a Armelor Nucleare. Prezenţa lor în Consiliu că membri permanenţi cu drepturi egale permite stabilirea unui echilibru la nivel de control reciproc al arsenalului nuclear. Responsabilitatea pe care fiecare dintre aceste state şi-o asumă prin prezenţa în Consiliu, dar şi faptul că drepturile unui membru permenent sunt la fel de puternice ca cele ale celorlalţi 4 membri atrage după sine stabilirea unui climat de compromis şi precauţie, care asigură în timp climatul favorabil cooperării.

[1]Bellamy, A. 2005. “Responsibility to Protect or Trojan Horse? The Crisis în Darfur and Humanitarian Intervention after Iraq”. Ethics & Internaţional Affairs, 19(2), pp. 31-54.   Available at: http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/j.1747-7093.2005.tb00499.x/abstract

Pagina oficială a Consiliului de Securitate al ONU: http://www.un.org/Docs/sc/

Informaţii generale despre Consiliul de Securitate al ONU: http://www.globalpolicy.org/security/index.htm

Reforma ONU: http://www.reformtheun.org/

Analize ale activităţii Consiliului de Securitate al ONU:http://www.securitycouncilreport.org/site/c.glKWLeMTIsG/b.1071693/k.EFFE/Security_Council_Report_Monthly_Forecast_August_2007.htm