Argument 1: Monarhia oferă un cadru politic mai stabil decât republica.
Chiar dacă un președinte se dovedește a fi un foarte bun strateg și vizionar politic, în cadrul unei republici el nu poate guverna mai mult de două ori succesiv în general. Schimbarea clasei politice conducătoare o dată la patru ani reprezintă de fapt o rupere a firului roșu care ar trebui să unească toate programele sociale sau financiare lansate. Cum progresul mai greu poate fi înregistrat pe perioada unui singur mandat, apare nevoia unei guvernări coerente. Coerența și îmbunătățirile unor politici se observă însă în timp îndelungat, când într-o republică s-ar succede poate trei seturi de reprezentanți. Prezența unui element stabil al puterii care să “supraviețuiască” luptelor politice ar putea asigura continuitatea unor reforme nepopulare, ar contribui la percepția de stabilitate și atragerea investitorilor străini și ar reprezenta un plus de stabilitate la nivelul relațiilor internaționale.
Argument 1: Într-o monarhie există predispoziția devierii către totalitarism.
În general monarhia concentrează toată puterea statului în mâinile regelui, până acesta abdică sau moare. Acesta a fost și cazul României în perioada guvernării lui Carol al II-lea, care și-a transformat regimul într-o monarhie absolută. Chiar dacă nu întotdeauna aceasta este finalitatea, simplul fapt că ierarhia puterilor lasă o portită liberă pentru un asemenea viraj este de nedorit. Având în vedere că tendințe spre corupție există și în regimurile democratice unde se stabilește un control al populației față de modul în care reprezentanții conduc, este cu atât mai probabilă situația monarhului care guvernează neîngrădit făcând abuzuri de putere. Spre deosebire de regimul monarhic, cel republican permite sancționarea reprezentaților policitici. Se poate spune că nu există niciodată garanția că politicianul va guverna în interesul populatiei, respectând tot ce a promis înainte de a fi ales. Esențială este posibilitatea societății de a-și exprima dezaprobarea față de guvernământul sau prin vot. Regimul republican conține două momente cheie care îl fac preferabil celui monarhic: alegerea democratică a reprezentantului statului și posibilitatea de a-l elimina de pe scena decizională.
