Despre MTR – Master Traineri Regional și TAG – Trainer Activity Groups

ARDOR își dorește o comunitate din ce în ce mai închegată, unde schimburile între cunoștințele și experiența trainerilor cluburilor de dezbateri să poată fi facilitate prin sisteme noi și adaptate nevoilor beneficiarilor săi. Acesta a fost punctul de pornire a ceea ce este acum „noua linie” de Master Traineri Regionali.

Romanian-American Association (RAF) este partenerul nostru strategic, pentru al doilea grant consecutiv,  fiindu-ne alături atât în programul „Debate as an Educational Tool” (2015-2018) cât și în cel prezent, „Debate Network 2.0” (2018-2021). Programul este fundamentat pe 3 piloni (creșterea sustenabilității financiare a asociației, creșterea calității training-ului în cluburile de dezbateri, îmbunătățirea relațiilor cu Ministerul Educației Naționale). 

Unul dintre cei 3 piloni vizează comunitatea de dezbateri românești și se referă în principal la creșterea calității training-ului de debate, punând accentul pe entitățile care transmit know-how (traineri, instructori, profesori) în comunitate (elevi, studenți, alți traineri noi).

 

De ce este nevoie de Master Traineri Regionali?

Master Trainerii Regionali au apărut din dorința noastră de a coagula comunitatea. Ei sunt structuri de sprijin pentru grupuri, oferindu-le uneltele și susținerea necesară pentru ca acestea să se transforme împreună și să poată atinge obiectivele de învățare și dezvoltare. EI nu sunt traineri de traineri neapărat și nu aceasta este responsabilitatea lor deși unii îndeplinesc și acest rol în asociațiile lor Mai degrabă ne dorim să-i vedeți ca pe un sprijin, ca pe niște ghizi cu care să vă puteți consulta atunci când simțiți apropierea unui impas.

CINE sunt Master Trainerii Regionali?

ARDOR Muntenia: Emil Lazăr, Monica Ionescu,  Radu Țigănaș, Liliana Cristache, Gabriela Șerbu, Alina Bucșa;

ARGO: Mihai Oprea;

ACDV: Tudor Suciu;

AGORA Debate: Dan Sima;

ACORD: Mara Perța, Angelica Popovici;

AES: Livia Rusu.

 

CE FACE un Master Trainer Regional?

Ajutorul acestora poate însemna a oferi ghidaj trainerilor începători (fie că au nevoie de ajutor în a lucra cu elevii, fie că au nevoie de know-how de debate), a uni trainerii din regiune pentru ajutor reciproc și a creare de resurse, a discuta standarde de arbitraj, și orice altceva care ar putea ajuta o asociațiea regională să crească la capitolul debate.

Vor fi Manageri și Mentori, și pentru asta vor trebui să fie uneori și Monitori ai activității de training. Vor facilita creșterea trainerilor, vor oferi feedback, tips&tricks și atunci când nu știu, vor întreba mai departe. Atât studenții, cât și profesorii cu acest profil au pututpot deveni Master Traineri Regionali.

Ce au făcut până acum?

Până în prezent, aceștia au organizat întâlnirile pentru co-crearea de standard de training (o linie generală construită în acord cu reprezentanți ai regiunilor). Ei s-au întțânit de 2 ori (în decembrie 2018 și ianuarie 2019) pentru a învăța ceea ce vor da mai departe, o parte din aceștia luând parte și la o serie de workshop-uriorganizate în luna noimebrie 2018 în Bratislava, împreună cu o serie de traineri din asociațiile de dezbateri europene. În urma acestor întâlniri s-a născut ideea că există nevoia de a organiza o serie de întâlniri de lucru în fiecare dintre regiuni, astfel luând naștere Trainer Activity Groups sau TAG-uri (grupuri de activități ale trainerilor de dezbateri).

Despre Trainer Activity Groups (TAG)

Trainer Activity Groups (TAG) sunt create pornind de la aceste motivații nevoile identificate „la firul ierbii” (dezvoltare, ajutor, sprijin, simț al comunității) și se desfășoară sub forma unor întâlnirilor periodice în care un master trainer regional este gazdă pentru instructorii de dezbateri din regiunea sa geografică.tre Master Trainerii Regionali. 

???? Scopul TAG-urilor va fi să ofere un spațiu propice pentru împărtășirea bunelor practici și de discuție a subiectelor relevante din comunitate instructorilor. Vrem să folosim know-how-ul trainerilor ca să creștem împreună și ce mod mai bun de a face asta dacă nu adunându-i laolaltă pentru vreo oră jumătate, cu coffee break, apă rece și un Master Trainer care să țină spațiu numai bun de discuție.

TAG-urile nu vor fi traininguri, ci vor fi locuri pentru sfaturi și explorare pe o temă anume (anunțată în prealabil).

⏰ Fiecare regiune își va începe TAG-urile după cum îi e mai bine, așa că dacă vreți să știți când se întâmplă evenimentul la voi, intrați în contact cu liderii regionali sau direct cu Master Trainerul Regional. Ne propunem să ținem aceste întâlniri lunar, timp de cel puțin 9 luni, cu orice număr de participanți (chit că vin 20 de traineri sau unul singur). Vă putem promite că acest spațiu va exista lună de lună și că va fi un loc în siguranță unde nu vom judeca oameni, ci vom circula idei, unde deși s-ar putea să ne transpire creierele (mai ales pe vară), ne propunem să plecăm revigorați.

 

Care e VIZIUNEA?

Nae Șovăială, director de training și coordonator al acestui proiect povestește:

Ca director de training, eu mă voi ocupa de formarea, mentorarea și ghidarea acestei echipe. O voi crește, îi voi facilita accesul la traininguri relevante și voi cataliza generarea de resurse (și procese) din partea echipei. În afară de a crește din punct de vedere tehnic această echipă, voi face ce îmi stă în putință să o promovez la diverse proiecte regionale comerciale (unde va fi nevoie de cei mai faini traineri). Asta pentru că Master Trainerii Regionali vor avea abilități de training dezvoltate și pentru că responsabilitate de a deveni piloni de creștere ai ARDOR-ului este una mare. 

Viziunea pe care o am este următoarea:
Cred că ARDOR-ul cu totul poate să crească de la rădăcini, onorând ce e mai bun în fiecare regiune. Cred în schimbări pe termen lung și nu peste noapte. Cred în măsurarea impactului a ceea ce facem. Cred în transparență și vreau să comunic cât mai mult. Și cred în ARDOR – în oamenii săi: în elevi, în studenți, în profesori, în instructori, în debateri și în voluntari. Cred deosebit de mult în aceștia. Și pentru a-i onora, cred în profesionalism.

Scopul meu este să creăm o echipă care să se poată susține singură – să reziste când pleacă cineva, și să integreze când vine un înlocuitor.

                          Ne bucurăm să lucrăm împreună la a oferi debate bine făcut în toate regiunile!

Proiectul este realizat cu susținerea partenerului nostru strategic Romanian-American Foundation.