Dacă ai o idee, o propunere sau o nelămurire, le așteptăm la:

Asigurarea medicala ar trebui sa fie obligatorie pentru cetatenii unui stat

Argument 1: Atunci când au nevoie, cei cu asigurare beneficiază de asistenţă medicală gratuită.

Nu toţi cetăţenii îşi permit, atunci când are nevoie de îngrijire medicală, să achite costul integral pe loc, din fonduri proprii. De aceea este convenabil să plătească lunar un procent din salariu, iar atunci când are nevoie, să beneficieze de servicii medicale fără a mai plăti altă sumă de bani. Nu putem presupune că toată lumea economiseşte în acelaşi fel sau ia cele mai bune decizii financiare în plan personal. O asigurare medicală obligatorie evită situaţiile în care cetăţenii nu îşi pot plăti tratamente medicale de bază din cauza unei proaste gestionări a banilor. Pe termen lung, o astfel de politică duce la ameliorarea costurilor medicale pentru întreaga populaţie, presupunând că oamenii îşi pot rezolva problemele mai din timp.
Argument 2: Sistemul medical este sprijinit financiar din asigurările medicale pe care le plătesc oamenii.

Fondurile strânse prin contribuţia tuturor cetăţenilor permit dezvoltarea unor programe naţional de sănătate.Bugetul oricărui stat este format prin colectarea taxelor de la cetăţenii săi. Pentru a se asigura existenţa unor politici coerente de combatere sau prevenire a anumitor boli este nevoie de participare centrală. Concluzia este mai evidentă în cazul maladiilor cu răspândire largă, precum cele cardiologice sau a celor transmisibile. Un studiu Europe Health 2006 arată, printre altele, că 42% dintre români au probleme de vedere şi 36% dintre români au colesterolul ridicat, 1 milion suferă de hepatită C şi 12 000 de HIV SIDA. Cum sarcina oricărui stat democratic este să asigure bunăstarea socială, nimic nu pare mai important decât sănătatea populaţiei sale. În România existenţa unor programe naţionale de sănătate este posibilă datorită sistemului de asigurări medicale obligatorii. Astfel bugetul investit în aceste politici s-a ridicat la 8.001,6 miliarde lei ROL, utilizaţi, printre altele, pentru supravegherea şi controlul infecţiilor HIV/SIDA, supravegherea şi controlul tuberculozei etc. În aceste planuri sunt incluse campanii de informare cu acoperire naţională care nu ar fi mai dificil de realizat într-o altă schemă, furnizarea materialelor sanitare cât şi a medicamentelor specifice în regim gratuit sau compensat etc. În concluzie stabilirea unei campanii guvernamentale de prevenire a bolilor permite abordarea coerentă şi strategică a problemei, imposibilă fără participarea financiară a cetăţenilor.

Argument 3: Asigurarea medicală obligatorie permite funcţionarea unitară a sistemului.

Ceea ce permite bună funcţionare a sistemului de asigurări medicale este faptul că nu toţi cetăţenii unui stat sunt bolnavi concomitent. Spre exemplu, cardiologii au făcut în anul 2005 primul studiu naţional de profil, din care a reieşit că patru români din zece suferă de hipertensiune arterială. Dacă doar aceşti bolnavi ar achita asigurarea medicală, suma strânsă ar fi insuficientă acoperirii costurilor tratamentelor bolilor vasculare. O alternativă pentru persoana cu venit mediu nu este reprezentată nici de apelarea la clinicile private, unde preţul unui abonament lunar poate varia între 30 şi 200 de euro. Soluţia este plată obligatorie, adică de către toţi cetăţenii unui stat a asigurărilor medicale. Astfel se crează un fond comun suficient de mare pentru a fi acoperite costurile tratamentelor persoanelor bolnave. În baza principiului subsidiarităţii, cei sănătoşi plătesc pentru cei bolnavi, costurile reale ale îngrijirilor medicale fiind slab resimţite de către individ. Prin urmare, fără participarea persoanelor care nu au probleme medicale ecuaţia nu ar mai funcţiona.

Argument 1: În cazul unei asigurări medicală raportul cost-beneficii nu este întotdeauna în favoarea celui care plăteşte.

Un exemplu ilustrativ în acest sens este situaţia României, unde deşi asigurările sunt obligatorii, situaţia sistemului medical este aproape de colaps conform opiniei majoritare. Conform unui studiu din 2009 al Colegiului Medicilor din România denumit “Evaluarea gratificaţiei pacienţilor relativ la calitatea serviciilor medicale şi identificarea valenţelor pozitive şi negative ale relaţiei acestora cu medicii”, 69,21% dintre români consideră că pentru o operaţie cu un grad de dificultate sporit trebuie să plece din ţară şi 48 % dintre ei preferă serviciile medicale private celor oferite de stat. O explicaţie ar fi faptul că nu toate serviciile medicale sunt acoperite de asigurare, iar dacă apare o problemă mai gravă, cetăţeanul ar trebui plătească în plus.Prin urmare, investiţia în serviciile medicale private pare o opţiune mult mai inteligentă. Pacientul, care nu beneficiază de toate seriviciile în raport cu banii pe care îi plăteşte pe asigurare prin sistemul adoptat de România, ar avea acces la un tratament calitativ în mediul privat.

Argument 2: Pentru aceeaşi sumă sau acelaşi procent din salar cetăţenii primesc serivicii medicale diferite.

Atâta timp cât costul/procentul plătit este acelaşi atunci şi serviciile primite ar trebui să fie egale. Cu toate acestea există o disproporţionalitate la nivelul accederii la serviciile medicale, cel mai des fiind întrebuinţate de către bătrâni. Deşi cetăţeanul depozitează lunar o sumă echivalentă a aproximativ 6 % din venitul său brut, el beneficiază de o sumă mai mică în situaţia unor boli grave, în baza principiului subsidiarităţii. Suma depusă nu este însă destinată utilizării proprii, ea fiind redistribuită de-a lungul timpului. Mai mult decât atât, există posibilitatea ca parte din populaţie să nu sufere niciodată de boli a căror tratament e costisitor, şi cu toate acestea să contribuie gratuit la programul naţional de asigurări.

Argumentul 3: Impunerea asigurărilor medicale nu respectă opţiunea individuală.

Controversă asupra ideei că statul să conducă sistemul asigurărilor medicale, făcându-l obligatoriu, a fost iscată recent în Statele Unite ale Americii, unde preşedintele Barack Obama a fost numit socialist pentru propunerea sa. În multe state serviciile medicale sunt considerate că făcând parte din piaţa liberă.Mai exact, cetăţenii ar trebui să aibă dreptul de a alege când şi ce medicamente să plătească, să opteze pentru spitalul şi tipul de tratament pe care îl vor folosi. Puterea acordată statului prin intervntia asupra serviciilor medicale este de nedorit, ilustrativ fiind în acest sens exemplul României, al cărei Senat a adoptat o lege prin care se instituie executarea silită a persoanelor care nu achită contribuţia pentru asigurările de sănătate. Ceea ce face inacceptabilă măsura este faptul că va fi aplicată şi persoanelor care nu au un venit propriu, cât şi faptul că exclude posibilitatea individului de a opta pentru acoperirea costurilor intervenţiilor medicale şi a tratamentelor din bugetul personal. În concluzie imixtiunea statului este nejustificată, atât la nivelul rezultatelor cât şi la nicel principial.