Echipa României de Dezbateri Academice în topul campionatului mondial!

Lotul național al României la dezbateri academice, selectat și pregătit de Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică (ARDOR) participă în perioada 17 Iulie – 2 August la Turneul Online World Schools Debating Championship, cel mai prestigios turneu de dezbateri pentru elevi din lume.

După 6 runde preliminare, echipa formată Diana Diaconescu, Oana Nițu, Teodor Grama, Vlad Ionescu și Valeriu Cărășel a reușit performanța de a se califica în rundele eliminatorii, în primele 24 de echipe ale lumii (pe locul 8 din 12 din divizia Aztec), înaintea unor echipe puternice de vorbitori nativi, cum ar fi Țara Galilor și Scoția. Celelalte țări calificate (și cu care au concurat în divizie) sunt Canada, Africa de Sud, Olanda, Anglia, Statele Unite ale Americii, Irlanda, Grecia, Slovenia și Israel.

Încă din 2004, în fiecare an, Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică (ARDOR) selectează și antrenează pentru România o echipă formată din 5 tineri debateri, care sunt sprijiniți de arbitri și antrenori pentru a participa la WSDC (World Schools Debate Championship), cea mai prestigioasă competiție la nivel mondial în acest domeniu. În fiecare an, liceeni din cluburile de dezbateri ARDOR din întreaga țară parcurg o serie de etape pentru a ajunge să reprezinte România și să lupte, ca delegație, pentru titlul de campioană mondială în dezbateri. Cei mai buni vorbitori ai lumii din învățământul liceal se adună într-o confruntare a ideilor pentru ca la final, echipa care a reușit să convingă juriul de arbitri să câștige titlul de campioană mondială.

În 2020, în componența Lotului Național de Dezbateri al României se regăsesc elevi ai cluburilor de dezbateri afiliate ARDOR:

  • Teodor Grama – Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București
  • Vlad Ionescu – Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Ploiești
  • Oana Nițu – Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Ploiești
  • Diana Diaconescu – Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava
  • Valeriu Cărășel – Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București

Lotul național este antrenat de reprezentanți ai ARDOR (foști campioni naționali și internaționali, antrenori cu experiență semnificativă în dezbateri): Șerban Pitic, Ioana Covei, Alexandru Dănescu, Octavian Nica, Victor Bajan, Eveline Dicu, Laura Dragoi, Smaranda Moroșanu, Teodora Melania Munteanu și Andrei Olaru.

Participarea la competițiile de până acum (din țară și din afara ei) pentru pregătirea pentru campionat, supun membrii și antrenorii Lotului la un efort financiar remarcabil, taxele de participare și transportul fiind susținute integral din resurse proprii. Performanța se atinge atunci când există suport și sprijin pentru ea! Astfel, puteți alege să sprijiniți Lotul Național să pună România pe harta internațională a dezbaterilor academice și printr-o donație. Mulțumim!