Dacă ai o idee, o propunere sau o nelămurire, le așteptăm la:

ONU ar trebui să folosească mercenari

mercenar = soldat profesionist angajat pentru scopul unei intervenţii militare de către o ţară sau organizaţie terţă
ONU = Organizaţia Naţiunilor Unite, organizaţie internaţională care cuprinde majoritatea statelor lumii şi care are drept scop cooperarea în domeniul securităţii internaţionale, al respectării drepturilor omului şi al menţinerii păcii

Argumentul 1: Costurile folosirii mercenarilor sunt mai reduse
Forţele militare naţionale trebuie să treacă prin diferite traininguri în perioadele intermediare acţiunilor propriu zise , costurile fiind suportate de către ONU. Pe de altă parte, aceeaşi pregătire a militarilor este asigurată şi suportată din punct de vedere financiar de către companiile private. Preţul crescut al întreţinerii forţelor aflate în serviciul ONU este deseori reproşat de către statele membre, un exemplu în acest sens fiind costul acţiunii din Sierra Leone care a fost estimat la 420 milioane lire sterline pe an. Un mercenar în schimb este plătit cu 300 de dolari pe lună, fără ca preţul antrenamentului intermediar să fie inclus. Astfel, ONU ar putea apela la acest tip de forţe armate limitat, atunci când există nevoia unei intervenţii într-o anumită zonă, dispensându-se de continuitatea compensării financiare a unei “armate” proprii. Totodată, ONU nu este obligată să rămână la serviciile unui singur “operator”. În funcţie de nevoile pe care le are, de costurile cerute şi de performanţă oferită, ONU poate angaja şi concedia forţe de mercenari de la caz la caz.

Argumentul 2:  Folosirea mercenarilor asigură reprezentarea militară în situaţia refuzului ţărilor membre de a se implica
Există o serie de motive pentru care anumite state fie nu pot, fie preferă să nu se implice în misiunile ONU. Unul este dat de conflictele interne care împiedică statul să administreze adecvat forţele armate proprii, gestiunea stângace ducând la o dezvoltare slabă a trupelor şi mai apoi la imposibilitatea ţării de a participa consistent la acţiunea organizaţiei. O altă cauză a lipsei implicării membrilor este lipsa interesului strategic pentru intervenţia într-o anumită arie, situaţie în care ONU nu poate impune ţării respective să aibă o contribuţie militară. Chiar dacă am avea de ales dintre cele două tipuri de armate, este preferabilă utilizarea mercenarilor. Mobilizarea celor din urmă poate dura şi doar 5 zile, (cazul companiei private Sandline din Marea Britanie) comparativ cu cele 90 de zile estimate de către ONU pentru pregătirea unei misiuni specifice.

Argumentul 1: Lipsa garanţiei loialităţii mercenarilor faţă de UN
Nu se poate stabili aceeaşi relaţie de încredere între nişte forţe armate plătite, străine de cauza eventualei misiuni, şi ONU ca între această organizaţie şi soldaţii provenind din statele membre.În primul rând, mobilul, fiind unul financiar, face foarte probabilă aceeptarea mitei din partea unor terţe ţări. Să ne imaginăm cazul apariţiei unei oferte mult mai consistente de la o ţară din Orientul Mijlociu spre exemplu: care sunt şansele ca mercenarii să refuze banii pentru a rămâne fideli contractului semnat, în condiţiile în care vorbim de nişte soldaţi a căror misiune constă în a omorî pentru bani? Invocarea unor principii morale şi a corectitudinii este neconvingătoare pentru a-i apăra de asemenea scenarii. Mai mult decât atât, mercenarii sunt mai predispuşi să comită abuzuri decât forţele armate ale guvernelor. Explicaţia constă în atenţia statelor faţă de militarii proprii, care reprezintă ţările în misiunile în care activează, spre deosebire de mercenarii plătiţi, având un statut neutru şi implicaţi doar pentru profit. Impulsurile ofensive ale celor din urmă au fost confirmate în conflictul civil din Congo în care au fost implicaţi şi unde violenţa le-a adus porecla “The terrible ones” ( în traducere, “Cei îngrozitori”). Pe de altă parte, legătura directă cu statul asigură respectarea unor norme, în caz contrar, sancţionarea ţării în sine şi nu a unui intermediar.

Argumentul 2: Folosirea mercenarilor în conflictele armate nu este necesară
Este de datoria tuturor statelor membre ONU să contribuie cu forţe armate în situaţia unor conflicte în care există voinţa de implicare a majorităţii exprimată prin vot. Deşi aceste ţări nu pot fi obligate să se implice într-o misiune ONU, există un număr suficient de militari pentru a susţine deplasările cu scop de peace-keeping. Astfel, ajungem la un alt motiv pentru care folosirea mercenarilor nu se justifică, anume rolul pe care ONU şi-l asumă din punct de vedere militar care este de natură pasivă. Misiunile ONU sunt de menţinere a păcii, activitate care poate fi executată de către forţele armate deja existente, fără a face necesară utilizarea unor mercenari, care sunt mai degrabă utili într-un război.

Referințe