Cetățenii ar trebui să aibă dreptul să poarte arme de foc

Argumentul 1: Cetățenii au nevoie de protecție

Conform Institutului Național de Statistică, din 1990 și până în 2004 rata infracționalității s-a dublat. Având în vedere că numărul de polițiști nu s-a schimbat semnificativ în ultimii ani, se observă o lipsă de eficiență din partea poliției în combaterea infracționalității. Singura metodă de apărare a cetățenilor rămâne autoapărarea. Purtarea unei arme de foc este una din cele mai simple și eficiente metode de apărare. Orice infractor se bazează pe faptul că victima sa este lipsită de apărare. O armă de foc l-ar lua prin surprindere și l-ar speria, oprind infracțiunile.

Argumentul 1: Armele de foc reprezintă un pericol pentru cetățenii ce nu le posedă
Armele de foc au o putere foarte mare, aceea de a ucide o persoană. Lăsate în mâna cui nu trebuie, ele pot provoca adevărate tragedii. Sunt un pericol în primul rând pentru cei care nu știu să le folosească, cum ar fi copiii. Un copil lăsat nesupravegheat care găsește o astfel de armă o va considera o jucărie și se poate răni atât pe el, cât și pe cei din jur. În al doilea rând, rămân dezavantajați cei care nu posedă astfel de arme. Chiar dacă persoană ce deține o armă de foc este competentă și o poate folosi eficient, într-o ceartă sau într-un moment în care această persoană își pierde controlul, acum va avea la dispoziție unealtă cu care să provoace moartea cuiva. Iar dacă se înfruntă cu cineva care nu poate răspunde la fel, va avea drum liber să ia viața cuiva fără ezitare. Cetățenii nu ar trebui să deţină un mijloc cu care pot curma viața unei persoane atât de ușor.

Referințe