Toate importurile de produse şi servicii care folosesc munca copiilor ar trebuie interzise

Argumentul 1:  Copiilor nu li se respectă condiţiile standard de muncă
La nivel mondial 1 din 6 copii munceşte în condiţii hazarduoase, în mine, în agricultură cu chimicale şi pesticide fără a purta măşti de protecţie sau cu diverse maşinării periculoase. Adesea intervine surmenajul, minorii fiind obligaţi să lucreze şi câte 12 ore pe zi, fără a avea acces la toaletă sau la apă potabilă. Un studiu Human Rights Watch demonsteaza rata crescută de mortalitate a tinerilor care au fost implicaţi în muncă de când erau minori, impactul total fiind unul imens dacă e să luăm în considerare faptul că la nivel global numărul total de copii care lucrează este estimat la 158 milioane. Mai grav decât atât este faptul că s-au înregistrat decese chiar în timp ce munceau, evenimente care nu au fost urmate neapărat de o înăsprire a pedepselor angajatorilor.

Argumentul 2: Eliminarea minorilor de pe piaţa de muncă ar putea duce la o creştere economică a ţărilor în curs de dezvoltare pe termen lung
Câştigul financiar al copiilor pe lângă faptul că este minim nu aduce nici un aport semnificativ la bugetul de stat. Companiile multinaţionale care fac angajările preferă forţa de muncă ieftină decât să angajeze adulţi, cei din urmă având pretenţia unor recompensări mai mari deact minorii. Prin interzicerea importurilor implicarea copiilor în producţia marfei nu ar mai fi profitabilă, împingând astfel firmele să se alinieze standardele impuse de către statele terţe. Urmarea logică ar fi angajarea în schimb a adulţilor, care nu ar mai lucra la negru, a căror participare ar contribui la bugetul de stat şi deci la clădirea unei economii durabile, capabilă să se autosustina.

Argumentul 3: Interzicerea importurilor este în acord cu valorile internaţionale declarate
Gestul ar fi unul consistent cu declaraţiile făcute de conducătorii statelor dezvoltate care îşi asumă rolul de model la nivel internaţional. Astfel, statele în cauză ar demonstra că mobilul lor nu este profitul imediat, supunându-se viziunii comercianţilor care refuză repetat aplicarea unor astfel de sancţiuni întrucât ar fi direct afectaţi din punct de vedere financiar. În mod cert lipsa unei pieţe de desfacere ar bloca întreaga piaţă de muncă a minorilor, fiind un semn de verticalitate din partea terţelor state faţă de această problemă.

Argumentul 1: Interzicerea importurilor nu rezolvă cauza problemei
Motivul pentru care copiii ajung să muncească este sărăcia profundă, problemă nerezolvată de ideea interzicerii importurilor, ci din contră, agravată. Studiile demonstrează că în aceste familii lucrează fiecare membru, inclusiv părinţii, de unde se poate trage concluzia că pur şi simplu nu există o altă cale pentru ca aceştia să supravieţuiască. Impactul pe care măsura discutată în moţiunea de faţă îl are asupra vieţii acestor copii este unul puternic negativ, neasigurând o altă sursă de hrană ca substituent pierderii unui salariu.

Argumentul 2: Interzicerea importurilor ar putea încuraja piaţa neagră
Din cifra totală de copii care lucrează la nivel mondial, doar 15 milioane sunt implicaţi în activităţi care presupun exportul mărfii produse. Astfel, beneficiarii acestei măsuri reprezintă o mică parte din total, piaţa în ansamblul ei rămânând neafectată. Cel mai probabil se poate înregistra migrarea copiilor din muncile care presupun export către cele care menţin marfa la nivel intern. O situaţie mai gravă ar fi intrarea minorilor în piaţa neagră, foarte posibilă din moment ce sărăcia se va adânci. Având în continuare nevoie de bani, copiii vor recurge la orice modalitate de a munci. În loc de a rezolva situaţie, măsura interzicerii o poate agrava.

Argumentul 3: Comunitatea internaţională trebuie să pună accent pe pragmatism
Valorile apreciate la nivel internaţional au ca element cheie bunăstarea copiilor. Or, în contextul riscurilor existente în cazul interzicerii importurilor, este evident că aceste valori nu vor fi atinse. Comunitatea internaţională trebuie să gândească dintr-o perspectivă pragmatică şi să ofere soluţii pe termen lung, nu reacţii impulsive. Rezolvarea problemei trebuie să includă atenuarea cauzei (sărăcia) şi nu blocarea simptomului (munca).

http://www.change.org/ideas/view/ban_import_of_consumer_goods_made_by_child_slaves_overseashttp://www.enotes.com/child-labor-article/united-states-should-ban-imports-products-made-by

http://www.thefreelibrary.com/CRACKDOWN+ON+CHILD+LABOR%3A+BILL+WOULD+BAN+U.S.+IMPORTS+OF+PRODUCTS…-a050092921

http://www.change.org/ideas/view/ban_import_of_consumer_goods_made_by_child_slaves_overseashttp://www.enotes.com/child-labor-article/united-states-should-ban-imports-products-made-by

http://www.thefreelibrary.com/CRACKDOWN+ON+CHILD+LABOR%3A+BILL+WOULD+BAN+U.S.+IMPORTS+OF+PRODUCTS…-a050092921