În perioada 24-30 August s-a desfășurat evenimentul-emblemă al Asociației Române de Dezbateri, Oratorie și Retorică (ARDOR), Forumul Național de Dezbateri ARDOR. Evenimentul, care a reunit 40 de echipe din toate colțurile țării, s-a desfășurat în premieră în totalitate online, ca soluție necesară pentru a proteja beneficiarii în contextul pandemiei SARS-COV-19.
Lotul național al României la dezbateri academice, selectat și pregătit de Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică (ARDOR) participă în perioada 17 Iulie – 2 August la Turneul Online World Schools Debating Championship, cel mai prestigios turneu de dezbateri pentru elevi din lume. După 6 runde preliminare, echipa formată Diana Diaconescu,
Lotul Național al României la dezbateri academice, selectat și antrenat de ARDOR, a participat, în perioada 4 aprilie – 2 mai 2020 la Bluebonnet World Schools Debate Tournament, competiție organizată de Grand Oaks High School, din Texas, Statele Unite ale Americii, ce a avut loc în mediul online și la
Lotul național al României la dezbateri academice a participat în perioada 19-24 ianuarie 2020 la Turneul Eurasian Schools Debating Championship 2020, de la Istanbul, competiție pe care a și câștigat-o, de o manieră categorică, premieră în istoria de 10 ani a acestui turneu, unul dintre cele mai prestigioase turnee de dezbateri pentru elevi
La sfârșit de octombrie, într-o zi însorită de toamnă, s-au adunat laolaltă 20 traineri din rețeaua ARDOR pentru a discuta despre viitor. Al cui viitor vă întrebați? Desigur, cel al dezbaterilor academice românești! 25-27 Octombrie, la București, au marcat 2 zile în care ARDOR împreună cu ARDOR Muntenia au dat
Ca să poți străbate și cele mai potrivnice căi, ai nevoie de niște „arme” bine puse la punct, șlefuite și lustruite. În viața modernă acestea sunt comunicarea eficientă, capacitatea de analiză și abilitatea de a gândi critic și a putea să-ți pui întrebări, elemente indispensabile dezbaterilor. Unul dintre #multiplicatoriidebine, Monica
Uneori, pentru ca lucrurile să se întâmple, avem nevoie pe lângă o doză zdravănă de curiozitate și perseverență și de un strop de pragmatism. Pașii făcuți în direcția înaintării ideii de dezbateri în consiliile și corpurile profesorale, ajută în moduri nebănuite mișcarea de dezbateri. Mai jos, Carmen Ardelean, proaspăt Ninja
Schimbările de perspectivă conduc la o evoluție autentică în fiecare dintre noi. Supererou nu devine cel ce nu greșește niciodată, cât mai degrabă cel care reușește să își dea seama cum erorile sunt părțile de puzzle necesare metamorfozei. Radu Țigănas, parte din ????#multiplicatoriidebine ne subliniază importanța transformării personale cu ajutorul
Importanța de a împărtăși lucrurile pe care le învață este indubitabil una dintre cele mai mari calități ale oricărui mentor, alături de răbdare și abilitatea de a pune întrebările potrivite la momentul potrivit.
Când știi că îți dorești să faci mai mult pentru cei din jur, parcă o putere nemărginită se adună în interiorul tău și te poartă către cele mai importante bătălii.
Portretul celor mai motivați oameni probabil că are ca ingrediente principale: Ambiție, Curaj, Devotament și Voință că e cu putință. Toate acestea fac o rețetă cum nu se poate mai bună pentru supraviețuirea unui mentor aflat în timpuri (și mai) tulburi, când poate balanța între calitate și cantitate e difuză.